În sala Horia Demian. Din Cluj. Pe Danezi în cupa Davis.
Nu m-aş fi uitat de nu era fix în sala aia. Eram acolo la fiecare meci a lui „U”. Echipa mare. Cu Ghiţă Mureşan, Horia Rotaru, Adi Pintea, Bruno Roschnafsky, Tibi Sebestyen, Mircea Cristescu … şi să mă ierte restul…
Azi am văst meciul de dublu. I-am bătut. OK. Bravo!!!
Io înţeleg să ai nişte ticuri întimpul jocului ( să baţi mingea de fix un anumit număr de ori, să ceri prosopul după fiecare punct, chit că nu eşti transpirat, să ceri vreo 4-5 mingi, chit că tu serveşti cu maxim două, să-ţi aranjezi şapca, chit că joci în sală…), da’ nu pricep de ce trebe să vorbeşti în minge, ori că pierzi punctul, ori că-l cîştigi, de veme ce adversarul nu pricepe boabă din ce vorbeşti tu şi nici tu nu pricepi boabă ce vorbeşte el… Strategie… Intimidarea aversarului… Căcat cu mac!!!
Io le recomand să vorbească în pungă. Îi mai practic. Ştiu din proprie experienţă. Să mă explic:
Eram în an terminal la liceu. Vin acasă să-mi dau jos iute uniforma că aveam o”şpîrlă” cu colegii şi mă grăbeam ca dracu’. Bunică-mea mă tot toca la inteligenţă cu „stai să mănînci”, că aia că ailaltă. I-am zis: „mamă (aşa-i ziceam bunicii) ia o pungă, vorbeşte-n ea, leag-o la gură şi cînd vin acasă te ascult”. După „şpîrlă” vin acasă şi dau de chiar mama-mama, care, cu o faţă de murea de rîs, m-o luat la întrebări despre pungă. „Mă, tu nu eşti normal?!?!??. Că m-o întrebat mama că ce-i cu punga…”
Dacă n-o priceput nici mama, mă gîndesc că dublul nostru ar putea cîştiga orice turneu, de-ar aplica figura cu punga.
Banzai!
shogunu' 