Dedicaţia de duminica asta (10)

13 comentarii

Ediţie „jubiliară”. Astăzi „băgăm” formaţia de suflet a lu’ tata, adică Beatles. Una singură bucată melodie cu ei ca trupă. După aia „defalcăm” pe componenţi. Aşa că:

Acuma de la Lennon:

De la Harrison:

De la McCartney  cea mai „beton” melodie:

Şi  de la Ringo, normal alături de trupă, asta (nu-i melodia lui, că-i a lui Lennon, da’ el e şi vocalistu’ ):

La final, cireaşa de pe tort, preferata mea…

Enjoy!

Banzai!

 

 

 

Oameni de căcat

7 comentarii

Iaca poză

Îi făcută de „moi” din geamul „sălii de mese” de la „shogunia”. E ieşirea din bloc. Blocată de-un gherţoi. Bine îmbrăcat, de alfel, ferchezuit şi pus la 4 ace, că doar banca la care lucrează are grijă de angajaţii ei. Le dă maşină (loganul din poză are numărul SB xx BCT – adică Banca Comercială Transilvania), ţoale, păpuci… Caracter nu le dă!

Io, de data asta, n-aş fi avut probleme să ies cu „bondaru’ ” (opelu’ ăla negru de lîngă BMW) dacă aveam de gînd, da’ am avut de tras de covrig într-o dimineaţă cînd să plec la lucru,  din cauza aceleiaşi maşini, care, de data aia, era trasă fix în „curu’ ” meu. Noroc că vecinu’ cu BMW-u’ nu era prin zonă, de m-am putut fofila, ca şopîrla. Cîţi cristoşi şi dumnezăi am tras atunci, numa’ io ştiu. Ăsta aşa face mereu, pînă cînd va fi nevoit să meargă pe la vulcanizări, din cauză de cuie crescute  la gume. Am nişte piroane de 14 …

Ceva de genul ăsta am mai păţit la servici. Cînd să plec… pixu’! Maşina blocată. M-am împlîntat cu mîna-n claxon. Apare unu’  „ce claxonezi bă?, de cît timp stai aici?”  „de azi dimineaţă”  „nu bă, de cînd nu poţi ieşi?” Am văst negru în faţa ochilor. Noroc cu tata (sîntem „colegi” o vreme…) care m-o oprit (de altel era maşina lui, nu a mea) care m-o prins de mînă, că-mi plecase deja spre mecla ăluia. I-am răspuns ” de-o jumate de minut. da’ ăla-i timpul meu. tu n-ai drept să abuzezi de el.” După aia iar o început să plouă cu „organe sfinte”.

Sînt oameni de genul ăsta. Li se rupe de restu’ lumii. Ăstora le-aş rupe io capu’ !

Banzai!

Emblema corectă a unei Românii greşite.

4 comentarii

Titlul  e fix finalul unui editorial din „zeitungu’ „ local, scris de Dragoş Bako, pe care io l-am mai citat „p’aricea” de vreo cîteva ori. Pe ăsta l-am ratat. Noroc cu prietenul Doru, care l-o remarcat şi căruia-i transmit un MARE MULŢAM! De regulă puneam link spre articol, da’ în cazul ăsta mi-am permis să folosesc şmecheria cu copy-paste, pentru că m-o uns la suflet.

Bălălău, la bulău. Cefe late, dulce libertate!

 

de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro 
16 decembrie 2011 22:03 
484 vizualizari 
A-  A+  tipareste  yahoo  mail
Românii au răsuflat uşuraţi! Ce criză? Ce scumpiri? Ce nesiguranţă? Ce lipsă stat de drept? S-a rezolvat, puteţi uita de toate astea! Cum ce s-a rezolvat? Problema naţională, profesorul de sport de la „Jean Monnet”. Magistraţii au decis că profesorul va fi judecat în arest, chiar dacă povestea cu violul e atât de cusută cu aţă albă încât nici nu încape vorbă de vreun pericol public. Bravos! Justiţia românească şi-a arătat din nou muşchii. Că tot felul de băieţi laţi în spate şi-n ceafă, dar înguşti la minte, care nu se sfiesc să folosească ranga, sabia, rozeta, pistolul sau pumnul în spaţiul public pentru a-şi impune sănătoasele concepţii şi convingeri sunt lăsaţi să se plimbe slobozi, e de notorietate. Că şi după ce magistraţii îi redau societăţii pe aceşti bravi „educatori”, cetăţenii se încăpăţânează să se repeadă cu maxilarele în pumnii şi picioarele lor, cu creştetul în ciomegele lor sau cu burţile în săbii, ţine – probabil – de nişte bizare slăbiciuni. Or, dacă tot se golesc încăperile arestului de infractori cercetaţi pentru sechestrare de persoane, tentativă de omor sau tâlhărie, ele trebuie repopulate, nu? Cu ce? Cu un amărăştean care a furat cinci kile de cartofi împins de la spate de o foame irezistibilă, cu un găinar de mâna a treia sau un profesor de sport acuzat de o… de o … de o fătucă, de viol. N-am înţeles exact cine, cui a dezvăluit din tainele erotice, cine pe cine a violat, cui i-a plăcut şi cui nu, de ce s-a hotărât fătuca după câteva zile să dea în vileag scârbavnica faptă şi lista lucrurilor nedesluşite ar putea continua. Fiind atât de cufundat în ceaţă acest caz, cum măiculiţa mă-sii e instanţa atât de intransigentă, atât de sigură că profesoraşul trebuie să stea musai îndărătul gratiilor? S-or fi gândit magistraţii că vreo duduie cu bagaj erotic burduşit, dar precoce, l-ar putea ispiti pe dascăl, iar ăsta, nărăvaş din fire, n-ar rezista unei asemenea tentaţii, eşuând într-o acuplare reclamată ulterior ca fiind un viol? Cred cu tărie că soarta profesorului ar fi putut fi alta. Ar fi putut bunăoară – într-un moment de izbăvitoare inspiraţie – s-o şi învineţească pe cea care l-a reclamat după câteva zile de la misterioasa întâmplare, să rupă doi pari pe spinările unor cetăţeni ieşiţi în cale şi – în virtutea practicilor juridice despre care vorbeam – ar fi fost cercetat în libertate. Asta e: dacă s-a limitat la o întâlnire paşnică, aşa-i trebuie, să stea în arest, spre liniştea cefelor late, mişunânde în libertate. Cu ghinionistul iubăreţ la bulău şi cu interlopii în libertate se clădeşte „încrederea” românului în braţul de oţel al legii. Dacă răsturnăm situaţiile am putea să ne tragem către normalitate; sau către ceea ce credem noi că ar fi normal. Doar că noi, toleraţii, pardon, cetăţenii n-avem decât să răsturnăm şi să rostogolim situaţiile ce ni se par absurde, încercând să le aşezăm pe un imaginar făgaş al firescului. Cei ce le răstoarnă cu greutate şi avânt oficial şi putere de lege leagă şi dezleagă baierele pungii în care şed încrederea, neîncrederea, teama şi sila populară. În orice caz, imaginea profesoraşului din arest alături de cea a măciucarului liber constituie emblema corectă a unei Românii greşite.
Multă dreptate ai, nene Dragoş!
Banzai!