… la nime’ !!!
Am promis că vin cu „impresii” din lumea în care apa caldă nu-i subvenţionată de la „curvern”, că fiecare şi-o produce singur. N-am avut vreme fix din cauză că ca (intenţionată cacofonia) la noi, la nime’. Mi-am luat o maşină de dincolo. A durat s-o-nscriu (pe o lună) fix 45 de minute, din care vreo 20 am stat la uşă din motive de „pauză de masă”. Aici încă umblu după traduceri ca să-mi plătesc taxa de poluare. De RAR am trecut cu brio, că am avut grijă înainte să-mi duc „bondaru’ ” (un Corsa din 2001) la verificat „la sînge” şi la remediat ce-i de remediat, în cazul meu frîna de mînă care nu ţinea pe dreapta. Ca să-i dai bani lui Blejnar îţi trebuie tradus brieful, contractul de vînzare-cumpărare, 2 cereri şi timbre de doi lei. Asta numa’ ca să-ţi socotească taxa. Oi vedea după aia ce mai trebe ca s-o şi plătesc. Io ştiu cît îi, da’ ei trebe s-o socotească… După aia umblătură pe la poliţie, primărie… . Noroc că Shogunu’-i descărcăreţ şi a găsit o „firmuţă” care umblă ei pentru tine. Faci o procură la notar, dai o sută şi, după două zile, te duci după numere.
Baiu-i altu’!!! Pentru toate figurile astea ai nevoie de buletin, adică carte (din nou cu intenţie) de „iNdentitate”. Ori io n-am! Îs pe ale să-mi schimb şi domiciliul şi, logic, am nevoie de acte ca să pot prelua toate contractele de la vechiul proprietar, pe numele meu, dacă noua „reşedinţă” e deja întăbulată pe numele meu de famile. Aşa că m-am dus să-mi schimb buletinul. Stat la coadă (chit că-i cu programare), poze… „haideţi după 10 zile lucrătoare să vă ridicaţi actele”. „Păi io, pînă atunci ce fac” „?” „adeverinţe provizorii ? „. „Nu se mai dau.” „Dacă mă opreşte miliţia în trafic?” „Aveţi permisul.” „Da’ dacă am de plătit rate la bănci, că-mi cere buletinu’… ” „? Nu plătiţi…” „Da’ taxă de urgenţă n-aveţi?” „Ce taxă de urgenţă? Aşa se face!”. Aşa că Shogunu’ şi nevastă-sa stau fără acte pînă la începutu’ lu’ octombrie. Noroc că mi-am luat numere provizorii, de la nemţi, pe o lună, adică pînă pe 5 octombrie. Poate-oi reuşi să am şi numere de SB pînă atunci, ca să nu rămîn pieton. Nu că m-ar deranja foarte tare să merg pe jos (4 ani şi jumătate am fost, ori pieton, ori biciclist), da’ am o promisiune de respectat. Şi vreau s-o respect!!!
D’aia zic: Ca la noi, la nime’… 😦
Cu alte „impresii” oi reveni după ce mi-oi recupera aparatul foto, pe care l-am uitat prin străini. Adică nu prin străini, că am fost la cumnată-mea, ci prin străinătăţi.
Banzai!
shogunu' 