… hai să-i prostim pe proşti.

Căutam „prin ziare” o ştire (o confirmare a ceea ce am auzit la radio) despre nişte foşti colegi de ai mei (am avut OROAREA să lucrez la Atlassib) care au fost implicaţi într-un groaznic accident în Ungaria. Bănuiala mi-a fost, din păcate, confirmată. Nu vreau s-o lungesc. Singurul vinovat pentru tragedie va fi şoferul autocarului (mort şi el, se pare), nu condiţiile draconice de muncă impuse de carabulea propriilor angajaţi. Pe tema asta oi mai zice, că-s păţit. Mi-am dat demisia din iadul ăla, prin fax, pe numărul faxului personal al patronului („domnul inginer carabulea ilie”), într-o sfîntă zi de sîmbătă, pe la ora 13, acum 4 ani. Da’ nu despre asta vreau să vorovesc acuma’, chit că mă doare…

Frunzărind „foile” dau peste poza asta:

Dacă cineva are inteţia să-mi vîndă mie un „ţucal de-al lui hitler” (cei care au citit seria lui Sven Hassel ştiu despre ce vorbesc), chiar „decît” cu un leu, pe post de cască de pilot pe Me-109 ori pe FW-190, mă ia de prost şi, pe cale de consecinţă, îl bag în pizda lu’ mumă-sa!!!

Oare mai există în ţara asta conceptul de COMPETENŢĂ??? Ori toată lumea aplică principiul băsist „să-i prostim pe proşti (citat din Mircea Badea)”?

Oare de ce e pula aia chioară şi cu urechi e la al doilea mandat de preşedinte??? Io întreb, tot io răspund. Pentru că pe habarnism şi pe cultivarea ignoranţei şi a inculturii, a cocălărismului şi prostului gust (GENERAŢIA PRO) se bazează actuala guvernare! D-aia!!!

Okazii.ro scoate la vînzare o cască de oţel, de „pilot” neamţ, la preţ de „okazie”. Se vor găsi destui proşti care să vrea să profite de ocazie… După care se vor lăuda cu achiziţia lor.

Borăsc!!!

Banzai!

Anunțuri