… unde n-au ce căuta. În centrul Sibiului, în Piaţa Mare.

Să nu mi se înţepenească dracu’ „titanele” prin cur, mi-am făcut obiceiul să mă mişc seara, măcar un ceas, un ceas-jumate. Vara pe două roţi, iarna pe două picioare (iarna trecută pe trei). Ca să ştiu cum să mă înţolesc dau, înainte să ies din casă, o geană aici. Pe mine mă interesează camera 6, la care pot ajunge în pas de gîscan (mai legănat aşa, din cauză de „titane”) plimbăreţ, la braţ cu „gîsca din dotare”, în 10 minute (pe 2 roţi în maxim 5, pe ocolite). Da’ iau camerele pe rînd, să mai văd cum pierde lumea vremea şi prin centru. Pe la 5 juma’ văd, pe zăpada proaspătă, urme de maşină.  Fix de-a curmezişu’ lu’ Piaţa Mare de la Primărie spre Lazăr (sau invers). Alea din poze, c-am făcut capturi de ecran şi le-am pus deolaltă. Pînă aci, nimic anormal. Numa’ că în Piaţa Mare nu se circulă cu maşina! 

Mi-e ciudă de mor că nu m-am uitat mai iute, că poate vedeam în direct cine o fost „încălcătoriul de reguli”. Acuma trebe să dau cu presupusu’. Primaru’ clar n-o fost, că alea nu-s urme de BMW ! (chit că logica-mi zice că urmele pleacă din direcţia Primăriei). Cu EBA iar n-au legătură, că dacă te pui sub camera de la care am „furat” poza din stînga, cu faţa spre Primărie (adică în direcţia urmelor), biroul de ieuroparlamentar al respectivei e undeva pe „la ora 10” , cum ar zice un pilot militar (de ăla cu pensie nesimţită, recalculată mai nou), ori urmele nu merg în direcţia aia.

Avînd în vedere că în imediata vecinătate a Primăriei e Muzeul Brukenthal şi un restaurant la care am auzit io că se mănincă bine, am vaga bănuială că o fost un taximetrist care o lăsat vreun turist în zonă, după care s-o tirat spre cea mai apropiată staţie de taxiuri din zonă, adică iezact în direcţia urmelor, uitîndu-te la poza din dreapta care-i furată de pe o cameră amplasată chiar pe clădirea Primăriei. Întrebarea-i că unde erau poliţistii care trebuiau să-l prindă pe contravenient (că fapta nu-i infracţiune)? Probabil că acas’ la ei, cu mult timp liber la dispoziţie în urma „modernizării statului”.

No, îs bun de detectiv?

Banzai!

Anunțuri