Ieri am văst la Petrov şi la Milf un model nou de căciuliţă. M-am gîndit imediat că de aşa ceva ar avea nevoie actualul premier, domnul boc al Ţî-şpelea, avînd în vedere futaiul generalizat care, sper io, că nu va întîrzia prea mult. Plus de asta, capul susnumitului privit la lună seamănă cu un cap de… adică fix capul pentru care a fost gîndit modelul ăsta de căciuliţă. Nici cantitatea de minte care umple capul bocului nu-i cu mult mai mare decît cea din „capul original”. Şi ceilalţi portocalişti, urmînd exemplul şefului, ar putea să-şi achiziţioneze asemenea accesorii de pus pe cap şi să lanseze o modă nouă prin parlament.

Iote!

No, n-ar fi fain? „Ne-am mai rîde” o ţîră de „puliticieni”, ca acum 21 de ani la transmisiile din cepeuneu.

Kanpai! sau ” ‘ai no’oc ” !

Anunțuri